Grupurile tematice

Metodologia de desfășurare a grupurilor tematice a fost elaborată pentru a fi de ajutor reuniunilor sindicale, în care a fost posibilă realizarea a două obiective:

  • Crearea unor procese de contaminare încrucișată între participanți (este important să ne amintim că proiectul implică diferite părți interesate: membri ai CEI, reprezentanți ai lucrătorilor și funcționari sindicali), scoțând astfel la suprafață probleme și avantaje, oportunități și puncte critice.
  • Stabilirea unei reuniuni se face pentru a analiza situații specifice și a elabora propuneri, cântărind într-un mod partajat aspectele pozitive și negative.

Această metodologie este, prin urmare, un instrument de sprijin pentru o practică, aceea a reuniunii reprezentanților lucrătorilor și a funcționarilor sindicali, existentă în activitățile comune. Valoarea adăugată pe care ne dorim să o  obținem este adoptarea unei abordări schematice, dar flexibile, care să permită punerea în aplicare a unui proces ce include:

  • Identificarea aspectelor.
  • Sublinierea aspectelor negative și pozitive.
  • Identificarea unor soluții sau îmbunătățiri.
  • Resursele necesare pentru a pune în aplicare cele identificate.
  • Instrumentele operaționale necesare.
  • Actorii implicați în punerea în practică a soluției sau îmbunătățirii.

Este un instrument destinat să fie participativ, care își bazează funcționalitatea pe dezbaterea prin cooperare.

MATERIALS FOR THE FOCUS GROUPS

cartella How to realize the focus groups
flag_it flag_en flag_es flag_fr flag_de flag_ro
cartella Methodology for focus groups
flag_it flag_en flag_es flag_fr flag_de flag_ro

This project has been funded with support from the European Commission. This publication reflects the views only of the author, and the Commission cannot be held responsible for any use which may be made of the information contained therein.

#GiocaLeTueCarte

giocaletuecarte

Downloads

Sito web a cura del Dipartimento Internazionale di CGIL Lombardia: internazionale@cgil.lombardia.it (Responsabile Fabio Ghelfi).